Dezbateri maraton, astăzi, în Parlament pe tema bugetului

Publicat de Corina Muntean, 27 februarie 2021, 12:58
Până la această oră, comisiile reunite de buget-finanţe au avizat favorabil bugetele mai multor ministere.
Potrivit proiectului de buget, creditele de angajament pentru Ministerul Cercetării în anul 2021 sunt de 1.917.386.000 lei, cu o creştere de 9,79% faţă de execuţia preliminată din 2020, iar creditele bugetare sunt de 1.924.167.000 lei, în creştere cu 24,30% faţă de anul trecut. S-au înregistrat 24 de voturi „pentru” şi 17 abţineri.
De asemenea, undă verde are și Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu 25 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi 3 abţineri. Mnistrul de resort Cristian Ghinea spune că „ avem credite de angajament de 7,5 miliarde de lei şi credite bugetare de 2,02 miliarde de lei. Cea mai mare parte din creditele bugetare merge către titlul 58 pentru cofinanţarea proiectelor europene curente din programele operaţionale curente.”