Dezbatere publică pentru noile programe şcolare
Publicat de radiomures, 13 iunie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:11
Ele au fost postate de ieri şi pe site-ul Ministerul Educaţiei.
Modificarea este necesară datorită apariţiei noii legi a educaţiei care modifică sistemul de învăţământ, precizează inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Dumitru Matei.
Programa pentru clasa I cuprinde aria curiculară pentru disciplinele Limba şi comunicare, Consiliere şi orientare, Arte şi tehnologii, Matematică şi ştiinţele naturii, Om şi societate, Sănătate şi motricitate, dar şi programe şcolare pentru religie şi pentru şapte minorităţi.
Programa pentru clasa a II-a cuprinde arii curiculare şi programe continuând pregătirea începută cu un an în urmă.
Sugestiile referitoare la noile programe pot fi trimise în termen de două săptămâni, prin email, sau expediate pe adresa Ministerului Educaţiei.
Psihologii spun că unele programe şcolare încărcate au consecinţe asupra dezvoltării copilului.
Directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Mureş, psiholog Adriana Cerghedi, a arătat că primul semn ale supraaglomerării este schimbarea comportamentului celui mic.
Programele şcolare vor fi discutate şi de directorii de şcoli din judeţul Mureş într-o şedinţă care va avea loc săptămâna viitoare.
Raluca Creţ