Dezbatere publică pe tema ordonanţei privind transportul de persoane

Publicat de MIRELA ROTAR, 22 martie 2019, 08:18
Ministerul Transporturilor organizează în această dimineaţă o şedinţă publică de dezbatere a proiectului de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor publice de transport persoane.
În ultimele două zile, reprezentanţii FORT şi COTAR au protestat în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului adoptarea ordonanţei pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier. Transportatorii cer eliminarea sintagmei ‘în mod repetat’ şi trecerea activităţii de’ rent a car’ la Ministerul Transporturilor.
În replică, reprezentanţii companiilor de ridesharing au solicitat Guvernului să amâne o potenţială Ordonanţă de Urgenţă care poate duce la limitarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban.