Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Deputaţii care nu participă la lucrările în plen şi din comisii vor fi sancţionaţi cu 5 la sută din indemnizaţie

Deputaţii care nu participă la lucrările în plen şi din comisii vor fi sancţionaţi cu 5 la sută din indemnizaţie
Foto: Facebook/Camera Deputatilor

Publicat de Stan Lucian, 24 martie 2025, 19:10

Deputaţii care nu participă la lucrările în plen şi din comisii vor fi sancţionaţi cu 5 la sută din indemnizaţie, potrivit unui proiect de hotărâre prin care se modifică regulamentul forului legislativ.

Măsura a fost adoptată pe articole cu votul reprezentanţilor puterii.

Până acum, deputaților care absentau nemotivat li se reținea doar 1% din indemnizație, iar prin noua reglementare, procentul va crește la 5%, așa cum se aplică și în cazul senatorilor.

Modificarea regulamentului a fost propusă de PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale, care au subliniat că neparticiparea la ședințele Camerei Deputaților ar putea afecta procesul legislativ și votul asupra unor proiecte importante și au făcut referire la greva parlamentarilor AUR și POT.

Reprezentanții celor două partide, dar și cei ai SOS România spun însă că sancțiunile ar trebui aplicate și celor care nu participă fizic, ci doar online, la lucrări. Deputata AUR Geanina Șerban:

Geanina Șerban:

„Greva este un instrument pe care îl poate folosi orice român. Această sancțiune pecuniară este fix zero. Să vă spun de ce. Dintr-o indemnizație de aproximativ 12.000 lei, dumneavoastră sancționați parlamentarii cu 600 de lei.”

Replica a venit din partea deputatului PNL Gabriel Andronache.

Gabriel Andronache:

„De obicei se începe cu o grevă japoneză, apoi se trece la greva ‘chiul’, pe care ați practicat-o săptămânile trecute. Precizez un lucru: această sancțiune se aplică per absență, nu la modul lunar, așa că pot ajunge unii colegi să rămână și cu doar jumătate din indemnizație.”

Votul final asupra propunerii de modificare a regulamentului Camerei Deputaților este programat miercuri.

Sursa: RRA

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern desfăşurată la Paris
Politic joi, 27 martie 2025, 08:37

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern desfăşurată la Paris

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă, în această dimineaţă, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern privind securitatea în...

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern desfăşurată la Paris
Două moţiuni depuse la Parlament de AUR, împotriva miniştrilor Sebastian Burduja şi Cătălin Predoiu
Politic joi, 27 martie 2025, 07:51

Două moţiuni depuse la Parlament de AUR, împotriva miniştrilor Sebastian Burduja şi Cătălin Predoiu

Plenul Senatului va dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El este acuzat că ar fi dus...

Două moţiuni depuse la Parlament de AUR, împotriva miniştrilor Sebastian Burduja şi Cătălin Predoiu
Partidul AUR a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu
Politic miercuri, 26 martie 2025, 14:53

Partidul AUR a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu

Partidul AUR a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pe care îl acuză de...

Partidul AUR a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu
Parlamentarii mureșeni, de acord să fie sancționați dacă lipsesc nemotivat la ședințe
Politic miercuri, 26 martie 2025, 12:17

Parlamentarii mureșeni, de acord să fie sancționați dacă lipsesc nemotivat la ședințe

Propunerea de majorare a sancţiunilor pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate a fost adoptată ieri, în şedinţa plenului reunit al...

Parlamentarii mureșeni, de acord să fie sancționați dacă lipsesc nemotivat la ședințe
Politic marți, 25 martie 2025, 15:34

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control simultan la toate cele 16 ministere şi instituţii din subordine

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a trimis Corpul de Control simultan la toate cele 16 ministere și instituții din subordine, pentru a...

Premierul Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control simultan la toate cele 16 ministere şi instituţii din subordine
Politic luni, 24 martie 2025, 19:07

Senatul a adoptat ordonanţa care prevede plafonarea preţului la gaze naturale până pe 31 martie, anul viitor

Senatul a adoptat astăzi ordonanţa care prevede plafonarea preţului la gaze naturale până pe 31 martie, anul viitor, iar la electricitate până...

Senatul a adoptat ordonanţa care prevede plafonarea preţului la gaze naturale până pe 31 martie, anul viitor
Politic duminică, 23 martie 2025, 11:24

Biroul Electoral Central a stabilit, ieri, ordinea pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din mai

Potrivit tragerii la sorţi, aceasta este următoarea: George Simion – AUR, Crin Antonescu – Alianţa România Înainte, Elena Lasconi...

Biroul Electoral Central a stabilit, ieri, ordinea pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din mai
Politic vineri, 21 martie 2025, 16:20

Subiecte pe ordinea de zi a ședinței CSAT din 28 martie

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, săptămâna viitoare, pe 28...

Subiecte pe ordinea de zi a ședinței CSAT din 28 martie