Deputaţii au respins cele trei iniţiative ale UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Publicat de Stan Lucian, 28 decembrie 2023, 16:21
Deputaţii au respins astăzi cu 260 de voturi pentru şi 16 împotrivă cele trei iniţiative ale UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc.
În timpul dezbaterilor, toate celelalte partide politice au subliniat că cele trei documente încalcă mai multe articole din Constituţie şi aduc prejudicii statului de drept. Iniţiatorii proiectelor au contrazis, însă, această opinie şi au susţinut că autonomia teritorială nu înseamnă modificarea graniţelor ţării şi este ceva democratic, care funcţionează în mai multe state europene.
În cadrul şedinţei au existat şi discuţii contradictorii între putere şi opoziţie pe marginea urgenţei discutării acestor documente în timpul vacanţei parlamentare. Deputaţii AUR au acuzat o înţelegere între PSD şi UDMR în scopuri electorale.
Cele trei propuneri legislative merg acum la Senat, care este for decizional.
Sursa: RRA