Deocamdată nu sunt probleme din cauza ninsorii pe drumurile naționale din Mureș
Publicat de Corina Muntean, 13 ianuarie 2021, 13:39
Ninsorile din ultimele ore nu au provocat mari probleme în traficul din județul Mureș, dar au apărut dificultăți în zonele montane ale județului Brașov.
Utilajele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au fost pe teren toată noaptea și azi dimineață, a precizat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov:
Azi noapte a fost un episod de ninsoare mai puternic, mai ales în județul Brașov, dar colegii mei au reacționat imediat și au intervenit astfel încât nu s-a înregistrat probleme în trafic. Noi azi noapte am intervenit cu aproximativ 150 de autoutilaje pe drumurile naționale și pe autostrăzi și am răspândit în jur de 650 de tone de material antiderapant. Azi dimineață au fost intervenții mai ales pentru prevenții și pentru lărgirea zonelor unde nu s-a reușit îndepărtarea zăpezii cu totul pe carosabil. Azi dimineață au mai intervenit în jur de 50 de autoutilaje și s-a răspândit în jur de 170 de tone de material antiderapant.
Chiar dacă acum drumurile sunt curate, atât polițiștii cât și drumarii îi sfătuiesc pe șoferi să nu calce prea tare pedala de accelerație, mai ales că temperaturile sunt în scădere și poate apărea oricând poleiul.
Raluca Creț