Delegaţie a oraşului japonez Musashino, la Braşov

Publicat de radiomures, 24 aprilie 2017, 13:21
Vizita a avut loc cu ocazia a 25 de ani de colaborare între cele două oraşe.
Delegaţia japoneză a fost condusă de către viceprimarul oraşului Musashino, Osamu Igarashi, însoţit de preşedintele Consiliului Local Musashino, Tatsuya Fukuzawa şi directorul Direcţiei de relaţii externe, Ito Hideho.
Delegaţia japoneză a fost primită la Braşov de mai mulţi consilieri locali precum şi de cei doi viceprimari, Laszlo Barabas şi Costel Mihai.
Oficialii braşoveni au mulţumit pentru sprijinul financiar pe care oraşul Musahino l-a acordat, de-a lungul timpului, Spitalului de Obstretică şi Ginecologie sau Filarmonicii din Braşov, cel mai important proiect derulat în comun de către cele două Municipalităţi, fiind Centrul Cultural Musashino, care funcţionează la Braşov de 18 ani şi care a adus cultura, istoria şi educaţia japoneză la Braşov.
Oficialii japonezi şi-au manifestat dorinţa ca Filarmonica Braşov să susţină mai multe concerte în Japonia, spune viceprimarul oraşului Musashino, Osamu Igarashi.
Oficialii japonezi au asistat şi la un spectacol susţinut de membrii Centrului Cultural Musashino din Braşov, şi au participat la vechiul obicei al Junilor Braşoveni, „Aruncatu-n ţol”.
Vali Blajovan