Deficit de medici de familie și specialişti în întreaga țară

Publicat de Corina Muntean, 27 iulie 2018, 18:01
Este deficit de medici de familie și specialişti în întreaga țară, atrag atenţia reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Cele mai mari probleme sunt în mediul rural, deşi autorităţile locale sunt dispuse să le ofere acestora locuinţă de serviciu şi dispensare modernizate.
Problema lipsei medicilor este greu de soluționat, a declarat, la Zalău, ministrul sănătății Sorina Pintea:
Avem deficit de medici de familie, avem un deficit de aproape 150 de medici epidemiologi, avem deficit de medici în urgență și, da, putem să o rezolvăm scoțând la rezidențiat posturi pentru aceste specialități. Dar să ne gândim că acești medici vor termina în trei, patru, cinci ani. Deci, s-ar putea ca încă o perioadă de timp să avem probleme pe diverse specialități. În schimb, avem foarte mulți medici de alte specialități care, probabil, nu-și vor găsi un loc de muncă în România.”