Declaraţia de venituri va fi introdusă în timp, pentru taxe achitate într-un singur loc

Publicat de radiomures, 21 martie 2015, 16:04
Declaraţia unică privind venitul anual va fi introdusă la nivel naţional în următorii ani, nu în perioada imediată, şi va fi completată în continuare doar de persoanele cu mai multe surse de venit, scopul fiind ca taxele să fie achitate într-un singur loc, a declarat premierul Victor Ponta.
El a precizat că, în prezent, există un proiect-pilot în acest sens în Bucureşti şi judeţul Ilfov, dar care trebuie extins.
Întrebat dacă declaraţia va trebui depusă de toată lumea sau doar de cei care au mai multe surse de venit, premierul a precizat că este vorba despre această ultimă categorie, deoarece pentru cel care are doar un salariu ori pensie, declaraţia este depusă de angajator, respectiv Casa de Pensii.
Foto: Hotweek.ro