Deciziile judecătorești în dosarele penale nu vor mai putea fi pronunțate fără motivare
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 aprilie 2021, 06:56
Deciziile judecătorești în dosarele penale nu vor mai putea fi pronunțate fără motivare, a stabilit miercuri Curtea Constituțională.
După cum se arată într-un comunicat de presă, actualele prevederi care impun un termen de 30 de zile pentru motivarea unei decizii lipsesc persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție și aduc atingere dreptului de acces la instanță și la un proces echitabil.
Totodată, magistrații Curții Constituționale au constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive înainte de motivarea acesteia este contrară legii fundamentale, transmite redactorul RRA Diana Surdu.