Decizia ca Vinerea Mare să fie zi liberă creşte cu 30% numărul turiştilor care pleacă în vacanţă de Paşte
Publicat de MIRELA ROTAR, 16 martie 2018, 14:13
Iniţiativa legislativă prin care angajaţii din România mai câştigă o zi liberă, respectiv Vinerea Mare, va creşte cu aproximativ 30% numărul de turişti care vor merge în vacanţă de Paşte în destinaţii interne şi externe, conform unei analize de specialitate .
În doar câteva zile, agenţiile de turism au primit deja mult mai multe solicitări de vacanţe în comparaţie cu anul trecut, raportat la perioada premergătoare Paştelui.
Românii caută atât pachete în ţară, cât şi în străinătate. Conform analizei realizate de o agenție de turism, cei care vor să petreacă sărbătorile în stil traditional aleg să rămână în ţară, iar Valea Prahovei, Bucovina, Maramureş, Braşov şi Mărginimea Sibiului sunt destinaţiile alese cu precădere.
Cererea pentru city-break-uri în străinătate este şi ea mare, românii alegând oraşe precum Roma, Milano, Praga sau Viena.
Circuitele în regiuni calde precum Costa del Sol, Toscana, Sicilia şi Napoli aduc, de asemenea, turişti în agenţii.