De astăzi se plăteşte intrarea la Week-end
Publicat de radiomures, 19 iunie 2012, 00:00
Biletul de intrare la Complexul de Sport şi Agrement „Mureşul” este 5 lei pentru adulţi, 2 lei pentru copii şi 2,5 lei pentru studenţii care au Studcard.
Tarifele sunt aceleaşi ca anul trecut, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Tîrgu-Mureş, Aurel Trif.
Tîrgumureşenii sunt mulţumiţi de complex şi spun că preţurile nu sunt mari.
Taxarea la intrarea în complex a fost amânată din luna mai până astăzi, pe motiv că nu s-au finalizat lucrările de modernizare.
Raluca Creţ