De astăzi s-a deschis Şcoala de Vară a Festivalului SIMFEST
Publicat de radiomures, 21 august 2012, 00:00
Deviza Şcolii de Vară de la Tîrgu-Mureş este „Să învăţăm de la cei mai buni!” şi a ajuns la cea de-a cincea ediţie.
Primul workshop, „Scrierea creativă – Şi noi putem reuşi”, a avut loc astăzi şi va continua mâine, de la ora 9.30. Trainer este conf. univ. dr. ing. Avram Tripon, de la Universitatea Petru Maior Tîrgu-Mureş.
Seara, astăzi şi mâine, sunt programate în premieră proiecţii deschise publicului larg. Este vorba de medalioane cinematografice speciale, de Ştefan Fisher, Copel Moscu, iar vineri veţi putea viziona filme de Geo Truică şi filme de animaţie Ion Truică, a declarat directorul SIMFEST, Ioan Ceauşescu.
Aceste proiecţii vor avea loc la Cinema Arta, sala Flora, de la ora 18.30.
De asemenea, mâine sunt programate conferinţele „Documentarul, de la teorie la practică”, avându-l ca trainer pe conf. dr. Ion Stavre (SNSPA), „Documentarul politic”, trainer regizorul Copel Moscu (UNATC) şi dezbaterea „150 de ani de literatură poliţistă în România. Relaţia carte – film poliţist (thriller) în epoca modernă” , moderată de scriitorul, publicistul şi editorul George Arion.
Joi va avea loc o aplicaţie practică prin vizitarea de obiective turistice, economice şi edilitare din judeţul Mureş, pe traseul Reghin, Crăieşti, Râciu şi Şăulia.
Adela Moldovan