De Ziua Pământului, echipa Radio România Tg. Mureş a mobilizat sute de voluntari pentru curăţarea deşeurilor
Publicat de Andrei Borz, 22 aprilie 2023, 16:13 / actualizat: 28 aprilie 2023, 8:25
Echipa Radio România Târgu Mureş a mobilizat, astăzi, sute de voluntari pentru curăţarea deşeurilor de pe malurile râului Mureş, pe o distanţă de aproximativ şapte kilometri.
Acţiunea de Ziua Pământului este, ca de obicei, şi una de socializare şi conştientizare, nu doar de ecologizare. Potrivit corespondentei Radio România Actualități, Marcela German, familiile participante au avut parte şi de activităţi educative, sportive, pe iarbă şi pe apă.
Acţiunea „Împreună curățăm”, derulată de şapte ani, i-a învăţat pe cei din Târgu Mureş să fie mai responsabili faţă de mediu. O dovedeşte cantitatea tot mai mică de deşeuri care se colectează din această zonă de agrement, spune reprezentantul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş Călin Fokt:
De acum două-trei săptămâni au debite mărite, astfel încât au antrenat suficiente cantităţi de deşeuri.
Ce deşeuri se găsesc?
Călin Fokt:
Forestiere, agricole, menajere şi ambalaje.
Echipa Radioului Public a reuşit să mobilizeze şi de această dată sute de voluntari şi zeci de parteneri care iau parte la ecologizare, dar şi la activităţile de recreere pentru cei mici şi cei mari. Managerul Radio Târgu Mureş, Nicoleta Ghişa:
Iată, ce frumos! Cu mic, cu mare, de la companii foarte importante din Mureş, de la instituţii, autorităţile sunt alături de noi pentru a da un mesaj extraordinar şi pentru a educa astfel generaţiile următoare.
Szasz Attila, redactor șef Radio Târgu Mureş:
Scopul nostru este de a arăta şi partea frumoasă a Mureşului, de aceea sunt şi caiace, bărci.
Care ar fi cea mai bună urare pe care i-am putea-o face Pământului, astăzi, de ziua lui?
Szasz Attila:
Trebuie să mulţumim. Tot ce ne-a dat până acum. Datoria noastră este să lăsăm ceva după noi, adică un glob sănătos.
Sursa: RRA /Marcela German