De ziua lor, copiii până în 14 ani, inclusiv, vor putea vizita, gratuit, Grădina Zoologică din Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 mai 2020, 08:52 / actualizat: 27 mai 2020, 20:16
Conducerea parcului zoologic a mai anunțat ca, în ziua de luni, 1 Iunie, Grădina Zoologică Brașov este deschisă și își așteaptă vizitatorii între orele 09:00 și 20:00.
Astfel, ultimele bilete se pun în vânzare la ora 19:15.
Managerul Alin Pânzaru și-a exprimat regretul ca pandemia nu permite organizarea tradiționalelor evenimente educaționale și recreaționale care aveau loc cu ocazia acestei zile. Totuși, acestea s-ar putea desfășura la o dată ulterioară, în funcție de evoluția evenimentelor.