De sărbători, CFR Călători suplimentează trenurile pe cele mai solicitate rute

Publicat de MIRELA ROTAR, 24 decembrie 2020, 11:44
CFR Călători suplimentează trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă.
Până la finalul anului peste 110 garnituri urmează să circule cu un număr şi mai mare de vagoane, informează compania de transport feroviar.
Cele peste 110 trenuri circulă în a⁰ceastă perioadă din Bucureşti spre/dinspre Baia Mare, Suceava, Iaşi, Braşov, Cluj Napoca, Oradea, Constanţa, Galaţi, Sighetu Marmaţiei, Craiova și Timişoara Nord cu peste 17.500 de locuri suplimentate şi 230 de vagoane în plus.
Aceasta este doar prima etapă, urmând ca până la 31 decembrie 2020 capacitatea trenurilor să mai fie suplimentată în funcţie de cererea călătorilor.