De mâine, unitățile școlare din municipiul Brașov se redeschid în scenariul 3

Publicat de Corina Muntean, 24 martie 2021, 13:04
Cu alte cuvinte, preșcolarii și elevii din clasele primare și terminale revin în bănci. Asta ca urmare a modificărilor anunțate, ieri, de Ministerul educației.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur:
Cei din anii terminali revin în școli, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
În aceste condiții simularea examenului de Evaluare națională la clasa a VIII-a se va desfășura conform calendarului și va debuta pe 29 martie, cu proba la Limba și literatura română. Însă, dat fiind faptul că organizarea simulărilor presupune trecerea în online a tuturor celorlalte clase, săptămâna viitoare, va fi tot învățământ online, pentru majoritatea copiilor.