De mâine, instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal și de munte
![De mâine, instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal și de munte De mâine, instabilitate atmosferică accentuată în zonele de deal și de munte](https://i0.wp.com/www.radiomures.ro/wp-content/uploads/2016/06/umbrela-ploaie--e1466527475168.jpg?resize=800%2C479&ssl=1)
Publicat de radiomures, 24 iulie 2017, 09:01
Valul de căldură va persista astăzi în mai multe regiuni din ţară, dar de mâine vom avea parte, în zonele de deal şi de munte, de instabilitate atmosferică accentuată.
Ziua de mâine aduce o schimbare semnificativă de aspect şi de regim termic pentru multe dintre regiunile ţării, în sensul că temperaturile scad apreciabil, în special în partea de vest a ţării, acolo unde mâine după-amiază nu vor fi mai mult de 24-25 de grade.
Va rămâne în continuare foarte clad, doar în sud-estul ţării, inclusiv în zona Capitalei, cu temperaturi ce pot atinge pragul caniculei, 35-36 de grade poate în Bărăgan sau în Lunca Dunării.
În celelalte zone sunt aşteptate averse pe arii extinse, descărcări electrice, rafale puternice de vânt, izolat chiar vijelii, căderi de grindină şi cantităţi de apă însemnate, ce vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat.
Pe litoral, vreme în general frumoasă, cu temperaturi acceptabile deocamdată 26-28 de grade în aer, 23-25 apa mării, dar se menţin condiţiile pentru ploi de scurtă durată, însoţie de fenomene electrice, cu o probabilitate mai mare, ce-i drept, la mijlocul săptămânii, miercuri şi joi.
Sfârşitul de săptămână aduce o vreme destul de bună şi în zona litoralului.