De ce Paştele ortodocşilor se sărbătoreşte în altă zi faţă de Paştele catolicilor
Publicat de radiomures, 6 aprilie 2015, 16:49 / actualizat: 3 aprilie 2021, 12:33
Ziua de Paște este cea mai importantă zi din calendarul creștin.
Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.
Primul conciliu de la Niceea a stabilit în 325 că „ziua de Paște va fi în prima duminică după prima lună plină care cade după sau de echinocțiul de primăvară”. Calculul datei de Paște a căpătat o semnificație deosebită.
Algoritmi care simplifică metodele medievale de calcul continuă să fie propuși și în zilele noastre.
În contrast cu toate celelalte sărbători creștine care depind numai de mișcarea soarelui, ziua de Paște depinde atât de mișcarea soarelui (de care depinde echinocțiul de primăvară) cât și a lunii.
Diferența dintre echinocțiile de primăvară
În Bisericile Ortodoxe echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 Martie în calendarul Iulian (sau 3 Aprilie în calendarul Gregorian), în timp ce în Biserica Catolică și cele Protestante echinocțiul este fixat pe 21 Martie în calendarul Gregorian. Din această cauză data Paștelui în Biserica Ortodoxă nu poate fi mai devreme de 4 Aprilie, iar în Bisericile Catolică și Protestante mai devreme de 22 Martie.
Această diferență duce, în plus, la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștelui. Specific, după 2 sau 4 ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni (de exemplu în 2013, 2016, 2021 etc.). Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 Aprilie este diferită de luna plină care cade după 21 Martie. Dacă Bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență în ziua Paștelui de 0 sau de 4 săptămâni.
În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul inițial. Pentru o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian.
Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşi au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să revină asupra deciziei şi să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii care marchează Paştele după calendarul vechi. Vaticanul a recomandat minorităţilor catolice din state cu majoritate ortodoxă să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii. În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.
Date de Paște 2015–2026 In calendar Gregorian |
||||
An | catolic | ortodox | Anul în ciclu | Diferența în săptămâni |
2015 | 5 Aprilie | 12 Aprilie | 2 | 1 |
2016 | 27 Martie | 1 Mai | 3 | 5 |
2017 | 16 Aprilie | 4 | 0 | |
2018 | 1 Aprilie | 8 Aprilie | 5 | 1 |
2019 | 21 Aprilie | 28 Aprilie | 6 | 1 |
2020 | 12 Aprilie | 19 Aprilie | 7 | 1 |
2021 | 4 Aprilie | 2 Mai | 8 | 4 |
2022 | 17 Aprilie | 24 Aprilie | 9 | 1 |
2023 | 9 Aprilie | 16 Aprilie | 10 | 1 |
2024 | 31 Martie | 5 Mai | 11 | 5 |
2025 | 20 Aprilie | 12 | 0 | |
2026 | 5 Aprilie | 12 Aprilie | 13 | 1 |
„Luna Bisericilor Ortodoxe” este cu 4-5 zile după „Luna Bisericilor Catolice și Protestante” ceea ce rezultă într-o diferență adițională de o săptămână în aproximativ 2/3 din ani.