De astăzi se reiau cursele Tarom de București de pe Aeroportul Transilvania

Publicat de Corina Muntean, 7 februarie 2019, 17:16 / actualizat: 12 februarie 2019, 9:45
Inițial, reprezentanții TAROM anunțaseră că aceste curse se suspendă între 6 ianuarie și 28 februarie, însă până la urmă operatorul aerian a decis ca zborurile Tg. Mureș – București să fie reluate mai repede, adică din 7 februarie.
Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional “Transilvania”, Peti Andras, a precizat că orarul zborurilor a rămas același:
De astăzi reîncep cursele de București, operate de compania Tarom, de patru ore pe săptămână. Asta înseamnă că joi seara la ora 22.30 aterizează la Tg. Mureș și pleacă din Tg. Mureș la București la ora 5.40. Revine la Tg. Mureș duminică tot la 22.30 și pleacă spre capitală luni la ora 5.40. Această cursă este convenabilă pentru cei care au de lucru la București sau mai departe, într-o cursă externă folosind Bucureștiul ca și hub.
Peti Andras a mai spus că din data de 10 iunie vor fi inaugurate alte 3 curse săptămânale spre Antalya-Turcia, operate de două companii aeriene .
De asemenea, cei interesați pot de pe acum cumpăra pachete turistice pentru o cursă Hurgada-Egipt, cu plecare tot de la Tg. Mureș.
Valeriu Russu