De astăzi, niciun salariat aflat în concediu medical nu mai poate fi verificat dacă stă acasă
Publicat de radiomures, 10 iulie 2015, 12:35
Actul normativ care prevedea acest lucru a fost abrogat.
Până acum, în cazul în care existau suspiciuni privind acordarea pe motive fictive a concediilor medicale, angajaţii puteau fi controlaţi la domiciliu de către autorităţi, între anumite ore.
Dacă nu erau găsiţi acasă sau refuzau controlul, riscau să nu-şi mai primească indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă.
Camera Deputaţilor, care a dat votul final pentru abrogarea acestei măsuri, a considerat că reglementarea era excesivă şi absenţa beneficiarului de la domiciliu nu reprezenta un motiv de suspendare a drepturilor.
Foto: www.romaniatv.net