De 1 Decembrie, o coroană de flori a fost trimisă din Odessa la Tg.Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 decembrie 2020, 15:10
În semn de omagiu adus eroilor, respect pentru trecut, onoare pentru prezent şi speranţă pentru viitor, o coroană de flori a sosit ieri tocmai din Ucraina la Tg.Mureș.
Ea a fost trimisă din orașul Balta, regiunea Odesa, din partea primarului Serghei Mazur, a jurnalistului Kiforenko Yevhen și a directorului Școlii Normale nr.2 din localitate, Lilia Doni.
Coroana a fost depusă de profesori ai Școlii Gimnaziale ”Liviu Rebreanu” din Tg.Mureș la Cimitirul din Parcul Eroilor, alături de coroana școlii, cu ocazia Zilei Naționale a României, pe 1 Decembrie.
Prof. Codruț Moraru, director adjunct:
1 Decembrie 2020, Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” din Tg.Mureș a decis să celebreze acest moment deosebit din istoria neamului prin depunerea de coroane de flori la Cimitirul Eroilor, locul unde memoria trebuie să rămână permanent nestinsă; eroii noștri au dovedit că iubirea de pământul sfânt e rară, prin jertfa lor ei au clădit o țară.
La acțiune au participat mai multe cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Liviu Rebranu”, care au respectat măsurile de siguranță impuse pe timp de pandemie.
Profesorul Sebastian Pui a argumentat gestul spunând că profesorii și frații de dincolo de Prut nu i-au uitat pe cei care s-au jertfit pentru România, chiar dacă este pandemie, pentru că ”eroii nu au vârstă, sunt nepieritori”.
Virgil Natea