Dascălii mureşeni şi bistriţeni, învăţaţi să atragă fonduri
Publicat de radiomures, 19 august 2013, 16:37 / actualizat: 4 martie 2015, 12:26
Dascălii mureşeni şi bistriţeni vor fi învăţaţi cum să atragă fonduri europene.
Proiectul prin care profesorii vor putea participa la cursuri pe această temă este depus de săptămâna trecută, iar parteneri sunt Inspectoratele Şcolare Judeţene Mureş si Bistriţa-Nasaud şi o firmă privată, spune Angela Blaga, inspector pentru managementul resurselor umane din cadrul IŞJ Mureş.
Proiectul se desfăşoară pe axa prioritară 1 şi este în valoare de 2,25 milioane de lei, iar contribuţia proprie la proiect este de 600.000 de lei.
În cazul în care proiectul va fi avizat, 434 de profesori vor putea participa la cursuri pentru a studia modul de abordare a proiectelor europene.
Perioada de desfăşurare a proiectului este de 18 luni.
Nelly Blăjuţ