Darius Vâlcov, acuzat de discrimare şi amendat cu 1.000 de lei
Publicat de Corina Muntean, 27 martie 2019, 15:44
Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fost acuzat de discrimare şi amendat cu 1.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că l-a insultat pe protestatarul Sandu Matei, membru al Mişcării Rezist, şi i-a publicat fişa medicală.
Este pentru a doua oară când Vâlcov este sancţionat de către CNCD. Consiliul a dispus aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în valoare de 1.000 lei.
Colegiul Director afirmă că a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, ce rezultă printre altele, din calitatea de demnitar, dar şi de faptul că, ulterior, Darius Vâlcov a şters de pe contul de Facebook afirmaţiile discriminatorii.
În octombrie 2018, Darius Vâlcov a fost amendat cu 2.000 de lei de CNCD pentru clipul care sugera că #rezist şi FDGR sunt organizaţii naziste. În acelaşi caz, social-democratul Liviu Pop a primit avertisment.