Daniele Luchetti vine la TIFF.23
Publicat de Stan Lucian, 3 iunie 2024, 16:51 / actualizat: 3 iunie 2024, 19:50
Cineastul italian este invitatul TIFF.23, unde va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială.
Daniele Luchetti și-a început cariera în anii ’80 și a reușit să-i contrazică pe criticii care erau de părere că cinematografia italiană și-a pierdut din vitalitate.
Daniele Luchetti va fi prezent la proiecția filmului Încredere (Confidenza, 2024) sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților.
Din selecția 3×3 dedicată lui Daniele Luchetti la TIFF fac parte Școala (La Scuola, 1995), care prezintă destinele unor tineri dintr-un liceu de suburbie, Legături (Lacci, 2020), o dramă despre o căsnicie în criză care a deschis Festivalul de la Veneția, dar și Încredere (Confidenza, 2024), cel mai recent film al său, unde intră pe teritoriul thrillerului psihologic.
Filmele lui Daniele Luchetti se văd la TIFF.23 cu sprijinul Institutului Italian de Cultură.
Daniele Luchetti, Ryûsuke Hamaguchi și Claude Sautet sunt cei trei regizori omagiați anul acesta în programul 3×3 la TIFF, unde vei putea descoperi trei filme emblematice din cariera lor.
Autor: Diana Gherendi