Dăncilă: Nu cred că în acest moment este nevoie de o restructurare a Guvernului
Publicat de MIRELA ROTAR, 20 februarie 2019, 08:18
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat ieri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că au existat colegi care au susţinut varianta unei restructurări a Guvernului, dar că ea nu este de acord cu o astfel de măsură în perioada în care România deţine Preşedinţia Consiliului UE.
Dăncilă a menţionat că această variantă a fost avansată de către social-democraţi preocupaţi de faptul că ‘două portofolii atât de importante’ au rămas fără miniştri titulari o perioadă mai îndelungată.