Dan Şova, urmărit penal într-un nou dosar, al treilea
Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2015, 13:24
Direcţia Naţională Anticorupţie informează, azi, că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţa de senatorul Dan Şova, pentru două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine pentru altul un folos necuvenit, într-un nou dosar.
În dosar sunt cercetaţi şi Mihai Bălan, director general al CET Govora şi Constantin Lăpădat, director economic în cadrul SC CET GOVORA.
Procurorii susţin că a fost cauzat un prejudiciu SC CET Govora SA în valoare de peste 667.000 euro şi peste 1,8 milioane lei şi creat în mod injust un folos în patrimoniul Societăţii Civile de Avocaţi ‘Şova şi Asociaţii’.
Foto: radioconstanta.ro