Dan Barna şi-a depus azi candidatura pentru Preşedinţie
Publicat de MIRELA ROTAR, 20 septembrie 2019, 12:07 / actualizat: 20 septembrie 2019, 19:33
Alianţa USR-PLUS este gata să conducă şi să guverneze România cu oameni cinstiţi, a declarat europarlamentarul Dacian Cioloş, vineri, la Biroul Electoral Central, unde preşedintele USR, Dan Barna, şi-a depus candidatura pentru Preşedinţie.
Însoțiți de staful alianței, cei doi lideri au prezentat cutiile cu liste de semnături de susținere necesare înscrierii în cursa prezidențială a lui Dan Barna. Cioloş a arătat că Alianţa USR-PLUS a pregătit un tandem pentru a oferi cetăţenilor ‘un proiect adevărat’.
‘Astăzi vom avea şi prima întâlnire a comisiei de politici publice a alianţei USR-PLUS, în care începem să pregătim proiectul de guvernare, pornind de la viziunea celor două partide din alianţă. În felul acesta, candidatul nostru la Preşedinţie merge în faţa românilor cu un proiect complet, atât cu viziunea despre o Românie a viitorului, o Românie a prezentului, cât şi cu modul în care vrem să punem în aplicare această viziune’, a adăugat liderul PLUS.