Ascultă Radio România Mureș Live

Dăm startul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional Grand Prix Nova organizat de Radio România

Dăm startul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional Grand Prix Nova organizat de Radio România

Publicat de Rotar Mirela, 19 iunie 2024, 12:04

În perioada 23-28 iunie 2024, Radio România organizează a XII-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova dedicat inovaţiei. Anul acesta, festivalul va fi prefațat, în perioada 20-24 iunie, de atelierul „Orizont Sonor”, adresat tinerilor interesați de creația de ficțiune sonoră.

Festivalul Grand Prix Nova se bucură de la începuturile sale de patronajul Majestătii Sale Margareta Custodele Coroanei Române.

În acest an, președinta de onoare a juriului este doamna Edita Kudláčová, Head of Radio EBU (European Broadcasting Union).

Continuăm excelenta colaborare cu Creart (Centrul de Creație, Artă și Tradiție a Municipiului București), care găzduiește cu generozitate festivalul și anul acesta în spațiul intim al sălii sale de spectacole de la Teatrelli Bucureşti (Piața Lahovari nr. 7). Apropierea între cele două instituții confirmă relevanța internațională a acestui spațiu teatral bucureștean, afirmat în ultimii ani ca gazdă a unor evenimente internaționale și loc al inovației și al experimentului teatral performativ.

Conferinţa de presă de joi, 20 iunie, ora 13.00, de la Teatrelli, anunță festivalul Grand Prix Nova și deschide atelierul de formare în domeniul ficțiunii sonore „Orizont Sonor”, dezvoltat de Institutul Francez din România, în colaborare cu Asociația Longueur d’Ondes (Franța), Radio România și Semi Silent. Atelierul se desfășoară la Teatrelli în perioada 20-24 iunie.

Grand Prix Nova se desfășoară în perioada 23-28 iunie, iar selecția festivalului propune în cele trei categorii de concurs – Drama, Short Forms, Binaural Drama – 27 de producții de top din întreaga lume. Audițiile sunt programate între 24 și 27 iunie, începând cu ora 10.00, la care sunt bineveniți profesioniştii şi iubitorii de audio drama (ficțiune sonoră). Fiecare zi de audiții se va încheia cu o sesiune de discuții cu reprezentanții acestora, transmisă online prin live streaming pe pagina de facebook a festivalului Grand Prix Nova Romania. Vă reamintim că limba oficială a festivalului este engleza, iar audițiile sunt deschise tuturor celor interesați de fenomenul spectacolului sonor. Intrarea este liberă.

Gala de premiere va avea loc vineri, 28 iunie, de la ora 12.00, la Palatul Elisabeta în prezența ASR Principele Radu.

Festivalul este, în primul rând, ocazia întâlnirii față în față a participanților, dar ajungem și oriunde în lume în spațiul virtual, pe platforma www.grandprixnova.ro, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de YouTube, Grand Prix Nova.

Pasionaţii de teatru radiofonic vor putea asculta, în toată perioada festivalului, pe site-ul www.eteatru.ro, producțiile în concurs, însoţite de textele în limba engleză ale acestora (în format pdf).

Competiția

De doisprezece ani, Grand Prix Nova și-a câștigat notorietatea în lumea spectacolului sonor pe care îl face accesibil atât creatorilor de audio drama (ficțiune sonoră) și oamenilor de teatru interesați de fenomen, cât şi publicului larg. Tematica orientată spre inovaţie (tehnică, interpretativă, conceptuală ş.a.) în domeniul ficțiunii sonore este o marcă de originalitate în rândul festivalurilor europene de profil şi nu numai, Grand Prix Nova fiind unul dintre rarele contexte culturale în care experimentul nu este doar invitat să se expună, ci este şi premiat la nivel internaţional.

La a XII-a ediție a festivalului, 27 de producții de teatru radiofonic din 12 țări au fost selectate pentru a concura pentru premiile Grand Prix Nova, la una dintre cele trei secţiuni de concurs: Drama (maximum 60 minute), Short Forms (extinsă de anul acesta la maximum 15 minute) şi Binaural Drama (secţiune inaugurată în anul 2018, a cărei formulă pune în valoare calitățile imersive ale sunetului experimentate prin audiția în căști). Preselecția producțiilor în concurs a fost asigurată de un juriu multidisciplinar format din membri ai redacției Teatrul Național Radiofonic și de reprezentanți ai posturilor naționale și regionale Radio România.

La fel ca în fiecare an, festivalul oferă tradiționalele trofee şi diplome acordate câștigătorilor fiecărei categorii, și premii în bani.

Juriul

Formula de jurizare păstrează tradiția juriilor internaționale în componența juriului colectiv. Juriul, format din reprezentanții tuturor producțiilor calificate în concurs, este coordonat începând de anul acesta de un moderator de juriu echidistant, personalitate incontestabilă a domeniului, care nu participă în competiție cu nici o producție. Principiul juriului colectiv acordă mai multă putere de decizie reprezentanților, aceștia fiind implicați în notarea fiecărei producții în competiție. Păstrăm, astfel, participarea colectivă la decizia câștigătorilor festivalului, promovată și de alte mari festivaluri internaționale de profil. În același timp, mizăm și pe o creștere a aportului juraților la dezbaterea teoretică și la comunicarea profesională.

Artista și producătoarea franceză Amandine Casadamont revine în festival ca moderatoare a juriului, invitată anul acesta prin parteneriatul cu Institutul Francez București. Creațiile sale se află la intersecția dintre spectacol radiofonic, performance și instalație sonoră. Este autoarea și regizoarea mai multor creații radiofonice în care fantezia joacă un rol important în spațiul concret, documentat, unde ficțiunea se întâlnește cu realitatea pentru a chestiona modul de funcționare a societăților noastre. Părăsirea zonelor de confort surprinde invizibilul și atacă subiecte sensibile, cum ar fi călătoriile sale în zona interzisă de la Fukushima sau în zona traficului de droguri din deșertul mexican. Din cercetarea arhivelor s-au născut creații pentru Fondation Van Gogh din Arles, La nuit de la radio (SCAM), France Culture și MEG din Geneva, centrate pe istoria recentă. Creațiile sale pentru France Culture sunt recunoscute prin premii internaționale printre care Premiul pentru documentar sonor la Bienala Internațională de Radio din Mexico City (2012), Premiul Phonurgia Nova pentru „artă sonoră radiofonică” (2015), Festivalul de la New York „The Sound of the Silence” (2006).

Conferința președintei de onoare a juriului

Președinta de onoare a juriului, doamna Edita Kudláčová, Head of Radio EBU (European Broadcasting Union), va susține în cadrul festivalului Grand Prix Nova joi, 27 iunie, de la ora 10.00 o conferință specială de prezentare a noilor oportunități de creație oferite de EBU artiștilor din domeniul audio. Conferința cu acces liber este deschisă publicului larg.

Edita Kudláčová este șefa departamentului Radio al Uniunii Europene de Radio și Televiziune. Cu o vastă experiență la Radio Cehia, Edita Kudláčová este din 2013 șefa relațiilor internaționale, iar din 2016 coordonează producția de conținut audio inovator în comunitatea audio națională și internațională. A primit numeroase premii în domeniul jurnalismului și al serviciului public. Experiența ei include o colaborare extinsă cu instituții media publice. În prezent, este membră a Grupului pentru noile radiouri din cadrul EBU și fostă membră a Grupului de radio pentru relații internaționale.

Atelierul „Orizont Sonor”

Radio România prin Festivalul Grand Prix Nova se asociază anul acesta cu Institutul Francez România în organizarea atelierului internațional Orizont sonor, în colaborare cu Asociația Longueur d’Ondes (Franța), în parteneriat cu Semi Silent.

Festivalul Grand Prix Nova Romania găzduiește în perioada 20-24 iunie, la Teatrelli, atelierul de formare în domeniul ficțiunii sonore „Orizont Sonor”, care se adresează tuturor celor interesați să descopere tehnicile de producție a ficțiunii sonore. Coordonat de doi artiști multipremiați în mediul audio internațional – Ilinca Stihi (România) și Benjamin Abitan (Franța) – atelierul va avea ca rezultat scurte producții de ficțiune sonoră, care vor fi prezentate luni, 24 iunie, de la ora 14.30, în fața participanților la Festivalul Grand Prix Nova.

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
Radio România joi, 21 noiembrie 2024, 15:57

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio

Pe 27 noiembrie se împlinește un veac de la naşterea Ninei Cassian. Cu acest prilej Editura Casa Radio lansează audiobookul (carte şi...

Centenarul Nina Cassian la Editura Casa Radio
Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă