Curtea unei firme de salubritate din Brașov, depozit de gunoaie

Publicat de Corina Muntean, 26 martie 2019, 19:12
Curtea uneia dintre firmele de salubritate din Braşov care se ocupă de colectarea deşeurilor de la populaţie a devenit un adevărat depozit de gunoaie. Cazul a intrat în atenţia Gărzii Naţionale de Mediu.
Șeful Comisariatului Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu Mircea Paraschiv:
Firma de salubritate operează în municipiul Braşov de aproximativ un an şi jumătate, când a încheiat contract cu Primăria.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a precizat că municipalitatea a încheiat cu firma un contract pentru salubrizarea domeniului public, adică pentru măturarea şi spălarea străzilor, nu şi pentru ridicarea deşeurilor:
Contractele pentru ridicarea deşeurilor menajere sunt încheiate cu asociaţiile de proprietari, a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Până la această oră, nu am putut obţine un punct de vedere de la firma de salubritate.