Curtea Constituţională a admis, parţial, existenţa unui conflict constituţional invocat de premier
Publicat de MIRELA ROTAR, 19 septembrie 2019, 09:14
Curtea a stabilit, ieri, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să-i revoce de îndată pe miniştrii demişi de premierul Viorica Dăncilă, să-i numească pe interimarii propuşi de şefa Executivului după plecarea ALDE de la guvernare şi să motiveze refuzul numirii noilor miniştri.
Potrivit deciziei CCR, şeful statului nu este obligat, însă, să numească titularii.
Klaus Iohannis a declarat că deciziile sale privind punerea în aplicare a hotărârii Curţii Constituţionale vor fi luate după publicarea în Monitorul Oficial a motivării CCR.
La rândul său, Guvernul va merge în parlament pentru remaniere, a anunţat, aseară, premierul Viorica Dăncilă, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD. Ea a precizat, însă, că echipa sa are la dispoziţie 45 de zile pentru a cere votul de încredere al legislativului şi că aşteaptă, mai întâi, rezultatul moţiunii de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună.
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a explicat, la Radio România Actualităţi, care este termenul limită până la care atât şeful statului cât şi premierul trebuie să pună în aplicare decizia de ieri a CCR:
Partidele parlamentare au reacţionat la decizia CCR. PNL consideră că din acest moment premierul este obligat să vină în parlament pentru validarea cabinetului. Aceeaşi opinie o are şi ALDE care spune că guvernul trebuie repus în legalitate şi abia apoi să fie depusă moţiunea de cenzură anunţată de PNL. USR susţine că pentru rezolvarea acestei crize singura soluţie o reprezintă alegerile anticipate.