Cursuri pentru cadrele didactice de la clasele pregătitoare
Publicat de radiomures, 21 august 2013, 07:54 / actualizat: 4 martie 2015, 12:26
Cadrele didactice din Harghita, care vor preda la clasa pregătitoare, participă, în perioada următoare, la cursuri de formare, organizate în cadrul unui proiect european.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Harghita, formarea cadrelor didactice se face în cadrul proiectului strategic POSDRU „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învăţare pentru formarea competentelor cheie la şcolarii din clasele l-lV”. Cursurile au loc în perioada 26-30 august la Şcoala Gimnazială Andrei Şaguna din Topliţa, pentru secţia română, la Casa Corpului Didactic din Miercurea Ciuc, pentru secţia maghiară din zona Ciuc şi la Liceul Teoretic Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, pentru secţia maghiară din zona Odorhei. Participarea la activităţile de formare este obligatorie, iar evaluare va avea loc în perioada 1-31 octombrie.
Ioana Dima