Curățenie generală la Tg. Mureș, începând de mâine

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 octombrie 2021, 12:25
Campania de curățenie este dedicată persoanelor fizice, fie că stau la bloc sau la casă, și se va desfășura în perioada 15 octombrie-19 noiembrie, conform unui calendar aprobat pe străzi și pe zile, în intervalul orar 07.00-16.00.
Programul poate fi influențat de starea vremii, iar în acest caz activitățile vor fi suspendate, urmând a se relua imediat ce condițiile meteo vor permite, spune reprezentantul Primăriei Tg.Mureș, Cosmin Baga:
Tipurile de deșeuri care se vor colecta sunt obicetele de uz casnic și gospodăresc, sortate, și aici ne referim la hârtie, cartoane, flacoane de plastic și altele de acest tip. La fel, deșeuri vegetale, frunze crengi și vrejuri. Este obligatorie tranșarea în bucăți de până la un metru lungime, și aranjarea în grămezi. Acestea se depun la marginea trotuarelor în locuri accesibile pentru utilajele de transport, cu o zi înainte de începerea programului comunicat. Asta înseamnă că prin intermediul asociațiilor de proprietari, noi vom comunica exact programul colectării.
Nu se scot în fața casei sau a blocului și nu vor fi colectate deșeurile rezultate din construcții, amenajări sau demolări, pentru care există containere speciale și firme specializate ce le adună.
De asemenea, nu se scot în stradă nici deșeuri electrice și electrocasnice, pentru care există programe speciale, unul derulat inclusiv prin Primăria Tg. Mureș.
Cei care nu urmăresc programarea pe străzi sau cartiere și aruncă deșeurile alături de grămezi sau după ce a trecut mașina colectoare, vor fi sancționați, subliniază Cosmin Blaga:
Aruncarea sau abandonarea deșeurilor după ce se finalizează programul de colectare se sancționează conform hotărârilor de consiliu local. Oamenii trebuie să urmărească exact programul de colectare, altfel riscă să fie amendați dacă aceste grămezi rămân în fața casei sau a scărilor de bloc.
Pe lângă informațiile de pe site-ul Primăriei Tg.Mureș, la dispoziția cetățenilor este pusă și o linie Telverde 0800888999, unde pot suna începând din 15 octombrie, între orele 8.00 și 15.00, pentru a primi informații vizavi de programul de colectare.
Valeriu Russu