Cupa României la handbal masculin, „sferturi”
Publicat de Corina Muntean, 14 decembrie 2019, 14:22
Sferturile de finală ale Cupei României FAN Courier la handbal masculin au fost programate în perioada 14-15 decembrie, într-o singură manșă, pe terenul primelor echipe anunțate. Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17:00, va avea loc cel dintâi meci: CSM Alexandria – HC Dobrogea Sud Constanța.
Celelalte trei confruntări se vor disputa duminică, 15 decembrie: CSM Bacău – HC Buzău (de la ora 11:00), Magnum Botoșani – SCM Politehnica Timișoara (începând cu ora 12:00) și Dinamo București – Potaissa Turda (de la ora 15:30).
Echipele din zona noastră, CSM Sighișoara și CSM Făgăraș, au fost eliminate pe teren propriu, în faza optimilor de finală.
Septimiu Cioloboc