Cupa Regelui și Cupa Reginei la oină

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 mai 2022, 14:57
Federația Română de Oină va organiza sâmbătă, 7 mai, întrecerile Cupei Regelui și Cupei Reginei, competiții ce vor avea loc pe stadionul Arcul de Triumf din București.
Cupa Reginei, eveniment ajuns la cea de-a treia ediție, va opune de la ora 11.00, campioana și vicecampioana României din 2021, Progresul Băilești, respectiv Dacia Mioveni.
În Cupa Regelui, ajunsă la cea de-a 9-a ediție, se vor înfrunta, începând cu ora 12.00, campioana en-titre Frontiera Tomis Constanța și vicecampioana de anul trecut, CS Biruința Gherăești (jud.Neamț).
Banii obținuți din vânzarea biletelor vor fi donați refugiaților ucrainieni.
În 2022 se împlinesc 110 ani de la publicarea integrală a regulamentului jocului de oină în Monitorul Oficial al României. La 15 mai 2012, Regele Carol I aproba, printr-un decret, acest regulament, iar în 3 iunie, același an, era publicat în Monitorul Oficial. Federația Română de Oină își desfășoară, în prezent, activitatea sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei
Valeriu Voaideș