Cumperi o carte, primești un premiu

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 septembrie 2018, 13:33 / actualizat: 23 septembrie 2018, 10:12
Printre atracțiile Târgului Gaudeamus Radio România Brașov se numără și tombola, la care pot participa vizitatorii care cumpără cel puțin o carte.
Printre atracţiile Târgului Gaudeamus – Radio România Braşov se numără şi tombola la care pot participa vizitatorii care cumpără cel puţin o carte. Amănunte ne-a oferit Connie Chifor, coordonator Gaudeamus:
Vizitatorii Gaudeamus şi cumpărători, totodată, pentru că este una dintre condiţii, pot participa la tombola Gaudeamus, care se desfăşoară în fiecare zi, din 90 în 90 de minute. Este o manieră ceva mai atipică, dar, sperăm noi, destul de prietenoasă, de a sărbători cei 90 de ani ai Radio România.
L-am întrebat pe unul din participanţii la tombolă cum consideră această iniţiativă:
Este o idee foarte bună, pentru că încurajează foarte mult cititorii să discearnă între edituri, între titluri şi chiar să scrie pe o foaie ce editură le-a atras atenţia. În plus, stimulează tot ce înseamnă cititul şi e o interacţiune între organizatori, cititori şi cei care sunt editori şi vând cărţi.
Cele câteva zeci de premii care îi așteaptă pe iubitori de carte care trec pragul Târgului Gaudeamus Brașov sunt oferite de sponsorii ediției și constau în articole sportive, imprimante de calculator sau chiar vouchere în valoare de câte 300 de lei, pentru achiziționarea de produse ale companiei respective.
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Braşov mai poate fi vizitat astăzi şi mâine, între orele 11:00 şi 21:00, iar intrarea este liberă.
Dorin Duşa/Mirela Rotar