Cum m-am întâlnit cu „bunul simţ” mergând de la birou spre casă

Publicat de radiomures, 12 martie 2015, 07:00

Plec într-o zi de la redacţie şi urc în primul bus care opreşte în staţie. Aşa fac tot timpul. De pe bulevard, toate autobuzele duc în Tudor, aşa că numărul nu mai contează. La Corina, cum iei curba din sensul giratoriu, în dreptul uşii din mijloc, o femeie cu un cărucior în care se afla un bebe vrea şi ea să coboare. Se deschid uşile şi doi „domni” dau buzna, fără nicio consideraţie faţă de doamna care încerca să manevreze căruciorul. O femeie de pe trotuar, care ţine de mână o copiliţă de câţiva anişori, observă, pune mâna pe partea din faţă a căruciorului şi o ajută pe femeie să coboare.
Cobor şi eu o staţie mai încolo. Vreau să intru la unul din cele două supermarketuri, ăla mare cu scări rulante pe care mergi până te plictiseşti. Îmi iau un cărucior enorm, de ce n-or avea din alea mici de mână, numai tehnicile de marketing ştiu, şi încep lungul urcuş. Căruciorul stă fixat în şinele scării rulante. Nu ai cum să mergi mai repede decât dacă urcă scara. Mă gândesc la doamna din autobuz şi la faptul că oamenii sunt nesimţiţi și nici dacă te văd căzut pe stradă nu-i interesează, când simt o îmbrâncitură puternică în spate. Un nene fără coş vrea să treacă de mine pe scară şi nici prin gând nu-i trece să îmi ceară politicos să-i fac loc. Trece nenea, pe care îl înjur pe silenţios, când, buf, a doua îmbrâncitură. Mai este o doamnă în spate care vrea şi ea să treacă. Nici ea n-are de gând să o facă într-un mod politicos.
În magazin… dă-i să sune! Un pici aşezat confortabil în coş urlă cât îl ţin plămânii că el nu „vlea ţiabata (ciabatta, specie de chiflă n.r.)” că „vlea ţiflă (chiflă n.r.) cu susan”. Mama plodului, zăpăcită, cu o listă în mână urlă şi ea, că doar ce să facă, e pe moşia lu tată-so, nu în ditai supermarketul.
La casă, o piţi blondă platinată cu un domnişor cu lănţoi greu de aur masiv, luat de la turci, au un coş plin cu bunătăţuri. Ouă de prepeliţă, icre de crap, lapte de bivoliţă, cârnaţi de mistreţ, ceapă de baltă şi roşii cherry, printre altele. Piţi are bonuri de masă, dar n-are destule, aşa că diferenţa de vreo 200 de lei trebuie să o ia tanti casieriţă, ba de pe un card, ba de pe altul, şi doi-trei lei, ce mai rămâne în numerar. Că doar, no, acuma să vină fata cu bani dintr-o singură sursă la cumpărături?
Ajung şi eu, într-un final, la casă. Tensiunea arterială îmi bate în roşu de atâta bun simţ întâlnit în scurtul meu drum de la muncă spre casă. Tanti de la casă trânteşte bineînţeles produsele pe bandă, după ce le scanează, de zici că descarcă saci de cartofi într-un depou CFR. „Mulţumită de cumpărături?”, mă întreabă. Dau din cap şi mormăi ceva, că dacă mi-aş deschide gura, aş înjura aşa urât, cum numai în vârf de munte poţi cu adevărat să faci asta.
Când ajung acasă, îmi aprind o ţigară şi ascult bormaşina vecinului, acţionată la maximum, la ora patru jumate după-masa.
Halal popor, onor la tricolor!

Sanda Viţelar