Culturile de cartofi din Harghita, ameninţate de mană

Publicat de radiomures, 15 iunie 2016, 15:12
Amenințarea vine pe fondul vremii foarte ploioase şi a umidităţii ridicate, motiv pentru care specialiştii recomandă efectuarea de urgenţă a tratamentelor de combatere.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita, Torok Jeno, a declarat pentru AGERPRES că în acest moment condiţiile climatice sunt favorabile atât dezvoltării culturii cartofului, cât şi apariţiei manei, motiv pentru care a şi fost emisă o avertizate în acest sens.
El a punctat că s-au înregistrat cantităţi de precipitaţii mult mai mari decât în mod obişnuit.
Culturile de cartofi din Harghita au mai fost atacate puternic de mană în 2010, 2013 şi 2014.
Cartoful este cultura de bază în județ, fiind prezentă pe aproximativ 9.000 de hectare.