Propuneri ale studenţilor pentru îmbunătățirea și dezvoltarea învățământului

Mai multe organizaţii studenţeşti atrag atenţia că odată cu începerea noului an universitar, apar, ca de obicei şi probleme precum – spaţii de cazare puţine şi, deseori insalubre, lipsa locurilor de studiu şi recreere, dar şi accesul limitat la tehnologie.

În aceast context, studenţii au făcut candidaţilor la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din această iarnă mai multe propuneri pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea învăţământului românesc.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Consiliul Tineretului din România şi Consiliul Naţional al Elevilor vor publica în perioada următoare o serie de solicitări specifice pentru fiecare prioritate în parte.

Sergiu Covaci, preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România:

Prima prioritate pe care am menţionat-o, finanţarea corespunzătoare atâta învăţământului preuniversitar, cât şi a celui universitar, cât şi fondurile în sectorul de tineret, pe partea de accesibilizare a învăţământului superior, transparentizarea instituţiilor de învăţământ, centrarea în sine a educaţiei la elev, respectiv student, să deprindem nişte aptitudini şi pe zona de digitalizare, să nu mai fim nevoiţi să utilizăm, de exemplu, atâta hârtie.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri