O nouă ediţie a Târgului de Oferte Educaţionale la Sf. Gheorghe

Aceasta va fi organizată vineri, 17 mai 2024, între orele 10-15, în centrul municipiului. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, Târgul de Oferte Educaţionale este un eveniment important de marketing educaţional din învăţământul preuniversitar, în care unităţile şcolare liceale din municipiul Sf.Gheorghe își vor prezenta oferta de servicii educaţionale viitorilor absolvenţi ai clasei a VIII-a şi părinţilor acestora.

Oferta educaţională prezentată la standurile liceelor va oferi elevilor și părinților informaţii despre competenţele pe care le pot dobândi elevii dacă urmează un anumit profil/ specializare.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Sfântu Gheorghe şi cu participarea tuturor liceelor din municipiul Sf.-Gheorghe, se arată într-un comunicat al IȘJ Covasna.

Conform comunicatului IȘJ Covasna, elevii de clasa a VIII-a vor vizita standurile liceelor însoţiţi de consilierii şcolari şi de profesorii diriginţi şi vor avea ocazia să vizioneze prezentări atractive, vor primi materiale de promovare, vor avea ocazia să vorbească cu elevii şi profesorii, vor afla informaţii despre competenţele pe care le pot dobândi dacă urmează un anumit profil şi specializare, care sunt diplomele şi atestatele pe care le vor obţine la finalul studiilor şi care sunt opţiunile de carieră viitoare (fie că este vorba de continuarea studiilor sau de ieşiri pe piaţa forţei de muncă).

La fiecare stand elevii vor fi întâmpinaţi de profesori și reprezentanți ai operatorilor economici care vor oferi „informațiile” succesului pentru fiecare liceu sau specializare, elevii putând să-şi construiasca propria reţetă a scuccesului. Elevii vor putea afla şi alte informaţii despre „viaţa de liceu”, despre oferta de activităţi extraşcolare, despre proiectele în care sunt implicate şcolile, cluburile care funcţionează în acestea şi care sunt şansele să-și dezvolţe sau să-și descopere pasiunile/hobby-urile în şcoala aleasă.

Programele cultural artistice planificate, se vor desfășura pe podiumul de festivități din apropierea standurilor.

Autor: Cosmina Nicoară

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cel mai mare festival al florilor, pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul ”Magia florilor” începe astăz...

Parteneri