O grădiniță din Sighișoara funcționează ilegal
Este vorba despre Grădinița Sophie’s Kindergarden, deschisă în 2004 și care acum găzduiește 54 de copii.
În 2005, grădinița trebuia să solicite declanșarea procedurii de acreditare, pe care nu a primit-o.
La începutul acestei luni, ARACIP a publicat lista unităților școlare autorizate sau acreditate, dar grădinița nu se regăsește pe această listă, ceea ce înseamnă că funcționează ilegal.
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a sesizat toate instituțiile privind funcționarea fără autorizație a grădiniței, a declarat inspectorul școlar pe învățământ particular și alternative educaționale, Ioan Macarie:
Inspectoratul Școlar Județean va sesiza din nou Poliția Mureș în legătură cu acest caz, singura instituție abilitată să închidă grădinița.
Raluca Creţ
Foto: www.ziarulincomod.ro