LPS Tg.Mureș, tot mai căutat de elevi

Peste 2.700.000 de elevi şi preşcolari au început, azi, cursurile noului an şcolar 2023 – 2024.

În județul Mureș circa 70 de mii de preșcolari și elevi au pășit în clase cu emoțiile unui an școlar ce stă sub semnul incertidudinii, dar și al speranței.

Mulți dintre părinți au înțeles necesitatea unui organism sănătos, într-o formă fizică bună, pentru ca elevul să poată face performanță. Din acest motiv au ales pentru copii lor Liceul cu Program Sportiv „Szász Adalbert” din Tg-Mureș.

Prof. Camelia Popovici, director adjunct:

Avem peste 700 de elevi care sunt școlarizați la Liceul cu Program Sportiv și încă în jur de 300 care funcționează ca structură CSS pe lângă LPS, clase ai căror elevi practiccă sportul la noi. Avem în acest an două clase de pregătitoare, două clase de a v-a și patru clase de a IX-a.

Camelia Popovici spune că an de an crește numărul elevilor care aleg să urmeze cursurile LPS Tg.Mureș, concurența fiind mare și la clasele pregătitoare și la clasele a IX-a. Din acest motiv este nevoie și de cadre didactice pentru noile catedre.

Executivul a adoptat vineri o hotărâre care vizează suplimentarea cu 3.000 a numărului de posturi pentru învăţământul preuniversitar.

Autor: Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri