Lansare monografie Melania Ursu

Vineri 12 ianuarie 2018, de la ora 18.00, în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național Târgu-Mureș, va avea loc lansarea cărții ÎN CAZUL ĂSTA, MĂ RETRAG ÎNTR-O ROMANȚĂ! – o poveste monografică despre regretata actriță Melania Ursu. Prezintă cartea: Nicu Mihoc, Zeno Fodor și Cornel Udrea – autorul monografiei.
Absolventă a Institului de Artă Teatrală şi Cinematografică «I.L. Caragiale» din Bucureşti, promoţia 1961, clasa regizorului profesor Moni Ghelerter, Melania Ursu a făcut parte dintr-o generaţie de aur, fiind colegă cu marii artişti Marin Moraru şi Gheorghe Dinică.
Cariera sa artistică a fost legată și de Teatrul Național Târgu-Mureș unde a jucat în spectacole precum Soacra cu trei nurori, Omul care aduce ploaie, Interviu, Piatră la rinichi, Procesul Horia sau Regele mincinoșilor.
Pe lângă teatru, Melania Ursu a jucat şi în filme, interpretând rolurile doamna Chiajna în „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, regia Malvina Urşianu, Pelaghia Roşu în „Munţi în flăcări”, regia Mircea Moldovan, Vica în „Pădureanca” şi „Flăcări pe comori”, ambele în regia lui Nicolae Mărgineanu, Ana în „Iarba verde de acasă”, regia Stere Gulea, Irina în „Mere roşii”, regia Alexandru Tatos.
La Galele UNITER 2012, a primit cea mai înaltă recunoaştere a breslei actoriceşti: Premiul pentru întreaga activitate.

Diana Gherendi

26793629_1761545980574238_585897462_n

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Covasna: Arme de foc, arbalete, macete ş...

Stan Lucian | Citeste articolul

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi ş...

Parteneri