La Sibiu continuă Festivalul Internaţional de Teatru

    La Sibiu a început ieri o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru, cu spectacolul cu drone care a înlocuit tradiţionalul foc de artificii din centrul oraşului. Pentru următoarele nouă zile, oraşul şi împrejurimile sale vor fi gazda peste 3.500 de participanţi din 75 de ţări, iar publicul este aşteptat la peste 800 de evenimente în 80 de spaţii de joc.

    Vor urca pe scenă actori celebri precum Oana Pelea, Marin Râlea, Şerban Pavlu, Cristi Iacob, dar şi artişti străini din toate colţurile lumii.

   Astăzi să pot revedea şi „Scaunele”, în regia lui Tompa Gábor, cu Oana Pelea, şi „Jocul de-a vacanţa” şi „Regele moare” al secţiei germane sibiene, ca şi „Ibrahim şi florile din Coran”, „Trei surori” sau „Mama”, alături de alte 40 de spectacole de toate genurile, în ziua probabil cea mai bogată a acestei ediţii.

    La acestea se adaugă expoziţiile, conferinţele şi evenimentele speciale, şi ele astăzi în număr de peste 40 în cetatea artelor spectacolului care se află anul acesta sub semnul frumuseţii.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost oprite în trafic 113 autovehicul...

Parteneri