Încă un premiu NASA pentru micii fizicieni brașoveni

Echipa de elevi este coordonată de profesorul Carmen Tănăsescu.
După ce anii trecuți elevii de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” au câștigat nu mai puțin de 7 premii la concursul internațional organizat de NASA, de curând, echipa „Newt” din Braşov, coordonată de profesorul Carmen Tănăsescu, a câștigat premiul întâi la clasa a VII-a la un concurs internaţional organizat tot de NASA.
Concursul a început în 1994 şi este organizat de NASA Ames Research Center, San Jose State University si Societatea Spațială Națională, fiind destinat elevilor de până la clasa a XII-a din toata lumea, notează newsbv.ro.
În acest an au fost înscrise în concurs 1.500 de proiecte, trimise de aproximativ 6.000 de elevi din întreaga lume.
Concursul are ca temă crearea unei colonii în spațiu, în care minimum 10.000 de oameni vor locui permanent. Elevii sunt obligați să pregătească un document imprimat de aproximativ 100 de pagini, inclusiv toate detaliile unei așezări în spațiu.
Elevii câștigători, inclusiv cei din Brașov, vor participa la Conferința Internațională de Dezvoltare Spațială, care va avea loc în Saint Louis, SUA, între 25 și 29 mai.

Vali Blajovan

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri