Două licee brașovene au promovabilitate de 100% a examenului de Bac

Trei absolvenţi care au susţinut în judeţul Braşov examenul de Bacalaureat au obţinut media 10, iar două unităţi de învăţământ – colegiile naţionale ‘Andrei Şaguna’ şi cel de Informatică – au înregistrat o rată de promovare a examenului de 100%.

Inspectoratului Şcolar Judeţean arată că în jud. Brașov rata de promovare a examenului de Bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 71,03% (78,71% pentru candidaţii din seria curentă şi 32,47% pentru cei din seriile anterioare), în scădere cu 1,71% faţă de anul trecut. 158 de candidaţi au absentat, iar opt au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cu acest procent, Braşovul se situează pe locul patru la nivel naţional, după judeţele Cluj, Sibiu şi Iaşi.

În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 2.464 de candidaţi, dintr-un total de 3.469 prezenţi (2.277 din promoţia curentă, iar 187 din cele anterioare).

Absolvenţii care au obţinut media 10 sunt unul de la Colegiul Naţional ‘Andrei Şaguna’ şi doi de la Colegiul Naţional ‘Dr. Ioan Meşotă, ambele din municipiul Braşov.

Cele mai multe note de 10 au fost notate la proba obligatorie a profilului – 206, alte 184 – la proba la alegere a profilului, 26 – la Limba şi literatura română şi 5 – la limba maternă.

În topul liceelor privind procentul de promovare a examenului se situează Colegiile ‘Andrei Şaguna’ şi Informatică ‘Grigore Moisil’ cu 100%, urmate de colegiile ‘Dr. Ioan Meşotă’ (98,36%), ‘Johannes Honterus’ (98,21%) şi ‘Unirea’ (96,69%).

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri