Compania „Liviu Rebreanu” joacă în sprijinul artiștilor ucrainieni

    Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“  a programat o reprezentaţie caritabilă a comediei „Take, Ianke şi Cadâr“ de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc.

   Spectacolul va fi prezentat în cadrul Campaniei umanitare Artiști români pentru artiști ucraineni iniţiată de UNITER în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore, proiect de strângere de fonduri care se va desfășura în perioada 16 mai – 15 iunie.

     Încasările rezultate din această reprezentaţie vor fi direcţionate artiștilor ucraineni care trec acum prin momente teribile.

    Din distribuție fac parte actorii Liviu Pancu (Take), Dan Rădulescu (Ianke), Costin Gavază (Cadâr), Cristian Iorga (Ionel), Loredana Dascălu (Ana), Csaba Ciugulitu (Iţic), Cristina Holtzli (Baba Safta) şi Ştefan Mura (Gypsy). Regia îi aparţine lui Nicu Mihoc, scenografia este realizată de Horaţiu Mihaiu, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

     Reprezentaţia va avea loc marţi, 7 iunie, ora 19.00, la Sala Mare.

   Biletele pot fi achiziţionate și online de pe platforma www.mystage.ro. Biletele în format fizic se găsesc   la Casieria Teatrului, de luni până vineri, între orele 9.00-19.00. Rezervări pot fi făcute la numărul de telefon 0365 806 865.

Diana Gherendi

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

A crescut taxa pentru neachitarea parcăr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali târgumureșeni au deci...

Parteneri