Aproape 10 la sută dintre elevii de clasa a 8-a, au lipsit, ieri, de la prima probă a simulării Evaluării Naţionale

Aproape 10 la sută dintre elevii de clasa a 8-a, adică 13.000, au lipsit, ieri, de la prima probă a simulării Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura română

Subiectele, unice la nivelul ţării, au fost elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate, conform programei, iar copiii au avut la dispoziţie două ore pentru rezolvarea lor. Elevii au avut emoţii, dar fiecare a scris ce a ştiut:

Subiectele de la simulare nu au avut un grad ridicat de dificultate, dar trebuie ţinut cont de faptul că cei care vor da în vară Evaluarea Naţională au făcut, aproape 2 ani, şcoală online – apreciază Cristina Iacob, director al Colegiului Pedagogic Buzău:

M-am uitat pe subiect, a fost un subiect accesibil, de nivel mediu. Au fost poate la gramatică mici chichiţe care nu creau probleme. Trebuie să ne raportăm şi la faptul că cei doi ani pandemici au reprezentat şi reprezintă un minus în pregătirea lor. Noi încercăm să recuperăm cât se poate, dar este nevoie de mai multă motivaţie din partea elevilor noştri.

Astăzi are loc a doua probă a simulării, cea la matematică, iar mâine mai au de susţinut o probă doar elevii care aparţin minorităţilor naţionale, la limba maternă. Rezultatele vor fi anunţate în 29 martie şi vor fi analizate în şcoli pentru a identifica măsurile necesare îmbunătăţirii performanţelor. Notele se trec în catalog doar dacă elevii şi părinţii solicită acest lucru.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cel mai mare festival al florilor, pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul ”Magia florilor” începe astăz...

Parteneri