Cultul Eroilor cere Primăriei Sfântu Gheorghe să finalizeze lucrările de reabilitare la Cimitirul Eroilor

Publicat de Corina Muntean, 25 iunie 2019, 20:37
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale cere Primăriei Sfântu Gheorghe să finalizeze ‘în regim de urgenţă’ lucrările de reabilitare la Cimitirul Internaţional al Eroilor, aflat în incinta Cimitirului comunitar din municipiu.
Potrivit conducerii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care a solicitat Ministerului Apărării Naţionale să intervină în acest caz, Primăria a realizat lucrări numai la monumentul central.
La rândul lor, reprezentanţii Forumului Civic solicită finalizarea lucrărilor în cursul acestui an ‘în vederea sfinţirii de către reprezentanţii tuturor cultelor, în prezenţa ambasadorilor ţărilor ai căror eroi îşi dorm somnul de veci în cimitirul din Sfântu Gheorghe’.
Potrivit unor documente de arhivă, în Cimitirul Eroilor din Sfântu Gheorghe sunt înhumaţi ostaşi din cel puţin 12 ţări, printre care România, Ungaria, Austria, Germania, Italia, Slovacia, Cehia, Croaţia, Rusia şi Ucraina.