CSM Târgu Mureș, duel cu Rapidul în Giulești

Publicat de Stan Lucian, 25 aprilie 2025, 15:58
Echipa masculină de baschet CSM Târgu Mureș o va avea ca adversară, sâmbătă, 26 aprilie, în deplasare, pe Rapid București, într-un meci din etapa cu numărul 30, ultima, din sezonul regulat al Ligii Naționale.
Înaintea acestei partide, programate de la ora 18.30, mureșenii se clasează pe locul X, cu 41 puncte, ratând astfel accederea în faza play-off.
Giuleștenii se află pe cea de-a 7-a poziție, cu 45 de puncte, având asigurată prezența în grupa 1-8. Liderul Ligii Naționale de baschet masculin este CSM Oradea, cu 55 puncte, aceasta fiind urmată de U-BT Cluj, campioana en-titre, cu 52 puncte și CS Vâlcea, cu 51 puncte.
Autor: Valeriu Voaideș